Curtea fostei Fabrici de Pălării PALTIM e mare. Basca, spațiul pe care l-am deschis la începutul lui mai 2017 se află în interiorul curții, în spatele AMBASADA, aproape poarta principală. Dar curtea are două intrări. Și un singur paznic.

Paznicul e sursa primară de informații, zvonuri, bârfe și orice alt fel de daraveri. Paznicul observă și ține minte tot. De la el poți afla despre ce se-ntîmplă ziua sau noaptea la fosta PALTIM când nu ești la spațiu, asta dacă ești curios să afli, desigur.

Vin niște tipi la costum coborâți dintr-o limuzină să ia măsurători și să facă poze? Paznicul știe să-ți spună de unde vin, cine sunt și ce vor. Asta e meseria lui, să știe tot ce mișcă.

Ioan are undeva pe la 60 de ani, e un pic adus de spate, poartă un chipiu de armată cu model de camuflaj pe cap și un costum bleumarin primit de la firma de pază și protecție pentru care lucrează. În picioare are pantofi de stradă negri. Și lustruiți. E paznic de noapte.

Ne-am împrietenit repede. E curios și dă târcoale în fiecare miercuri seară când e pe tură și noi avem Serile Solidare. Se uită la copiii care sar pe trambulină, jonglează cu materiale de circ sau fac exerciții de teatru. Are dinți mari și albi și un zâmbet plăcut. Zâmbește des. Vorbește repede, râde cu poftă și e mândru că face ce face. Părul cărunt îi iese de sub chipiul de camuflaj. Fața e plină de riduri. Are ochi mari, căprui și triști.

„- Eu nu mă cert, nu sunt invidios. Vreau să fie bine. Să fiu om.”

Intră pe tură la 7 seara și iese de pe tură la 5 dimineața.

„- Am copii acasă. Pentru ei muncesc.”

Toată curtea e în responsabilitatea lui. Curtea e enormă. Are o cameră la stradă, într-o clădire aflată lângă poarta de la intrarea principală, dar nu-i place să stea pe scaun. Se plimbă constant dintr-o parte în alta. Trebuiau să mai angajeze trei oameni dar au fost doar promisiuni. Se face economie. Acum e doar el cu un coleg care face tura de la 5 dimineața la 7 seara. Și colegul de tură e bătrân.

Ioan are responsabilități. Trebuie să știe tot ce se întâmplă în curte, să cunoască orice persoană care vine sau pleacă. Își ia treaba foarte în serios. Are lanternă și tonfă. Și spray paralizant. Mâinile îi sunt mari ca niște lame de lopată, cu degetele umflate de la muncă.

Toată vara a stat afară lângă intrare. La un eveniment, chiar după furtuna din 17 septembrie, când tot orașul a fost întors pe dos, s-a asigurat că semnul celor la Școala de Circ n-o să fie luat de vânt. L-a legat cu două sârmulițe. Nu i-a cerut nimeni să facă asta, dar îi place circul și s-a gândit că dacă leagă semnul n-o să-l zboare vântul.

În curtea de la fosta PALTIM ajung tot felul de oameni. Unii vin la AMBASADA, alții la clubul de bikeri, unii vin la băieții cu muzica de la Daos, unii trec pe la noi la BASCA și alții au treabă la cele două service-uri auto care își desfășoară activitatea în curte.

„- A venit într-o seară unul pe bicicletă și s-a dus să se uite la cauciucuri. Ăia de la service plecaseră deja. M-am gândit – ce-i trebuie ăluia cu bicicletă cauciucuri de mașină?! M-am dus să văd ce vrea. Voia să fure. Crezi că mi-e frică de tine? mi-a spus. I-am dat două bastoane peste picioare și a luat-o la sănătoasa. Nu-mi trebuie probleme și greutăți. Eu vreau să fiu un om bun. Dacă nu ești bun cu mine, eu schimb foaia cu tine. Au mai venit unii noaptea cică să filmeze pe acoperiș. Erau trei. Două fete și un băiat. Aveau băutură cu ei. I-am trimis pe malul Begăi să se filmeze acolo. Eu n-am chef de probleme. Păi dacă-i lăsam să se urce pe acoperiș și ei se îmbătau și cădeau de pe scara de incendiu la coborâre, eu ce declarații dau la Poliție?! N-am nevoie de probleme și greutăți. A mai venit un pui de cioară să-l las să se uite la fiare. Că nu le ia, numai se uită. L-am trimis acasă.”

Noaptea bântuie curtea de unul singur cu bastonul într-o mână și cu lanterna în alta.

„- Eu sunt un om bun. Avem câini de pază. Dar pe tura mea îi țin legați. Prefer să umblu eu să văd dacă e cineva care încearcă să fure. Îi dau cu spray și-l închid la mine-n cameră până vin băieții de la intervenții. E mai bine așa. Păi dacă-i dau drumul lui Bălan, până ajung la tine te face bucăți. Încerc să mă înțeleg cu toată lumea. Eu vreau să vorbesc cu omul, să-l văd cum e. Prefer așa. Nu vreau probleme și greutăți.”

Se uită agale la ceas și se duce să mai facă o tură de curte. Se lasă întunericul.

Îmi mai zâmbește o dată și dispare după colț fredonând un cântec. Ioan e rrom.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *