Spaţiu

Timişoara. Fosta fabrică de pălării PALTIM.

O mică hală abandonată.

Un loc unde se produceau pălării devine BASCA – spaţiu pentru solidaritate şi acţiune.

Acolo s-a croit BASCA.

Fosta fabrică de pălării PALTIM este la pământ, la propriu.

Din 2020 ne-am mutat în Piața Traian.

Acum, putem da de veste, suntem într-un cartier de poveste:  Aici

Un spaţiu de întâlnire între artişti, persoane vulnerabile şi comunitate.

La BASCA se desfăşoară proiecte de teatru, circ, film şi muzică cu, pentru şi despre persoanele aflate în dificultate.

Acţiunile noastre au două direcţii principale:

  • Ateliere de artă prin care să le oferim persoanelor vulnerabile o voce şi încrederea că această voce este ascultată şi contează.
  • Spectacole, concerte, proiecţii de film şi alte evenimente ce realizează o conexiune între comunităţile defavorizate sau vulnerabile şi cetăţenii obişnuiţi din Timişoara. Doar construind poduri putem depăşi barierele.

Echipă

Ana-Maria Cazacu

Oana Bajka

Andrei Ursu

Victor Dragoş

Oana Petrescu

Valori

BASCA organizează ateliere de teatru, circ, film şi muzică dedicate tinerilor, refugiaţilor, persoanelor de etnie romă, victimelor violenţei şi abuzurilor şi altor categorii de persoane în dificultate. Pe scurt, tuturor. Prin aceste ateliere, li se vor oferi participanţilor un set de unelte cu ajutorul cărora să îşi poată spune povestea, să îşi poată pune întrebările, să îşi poată manifesta frustrarea, dobândind astfel încredere şi putere. Orice impresie trebuie să fie urmată de o expresie iar impresiile celor în dificultate sunt atât de puternice încât cu siguranţă vor da naştere unor expresii capabile să clădească poduri între comunităţi. În acelaşi timp, cetăţenii de rând vor avea acces la lumile interioare, de multe ori izolate, ale acestor grupuri vulnerabile.

Cunoaşterea reciprocă este primul pas spre a construi un viitor comun, împreună. Credem că acest viitor comun trebuie să aibe în centru solidaritatea iar aceasta nu poate veni decât în urma unei cunoaşteri profunde a realităţii celuilalt. Această cunoaştere profundă aduce cu sine posibilitatea de a îl vedea pe celălalt ca subiect al propriei sale experienţe şi de a înceta să ne mai raportăm unii la alţii ca obiecte. În loc de “Eu te învăţ, Eu te ajut, Eu îţi fac” putem construi o relaţie în care “Tu descoperi, Tu poţi, Tu acţionezi”.

Deschizându-se către lumea exterioară cu încrederea într-un spaţiu de siguranţă pe care îl oferă BASCA, persoanele vulnerabile au ocazia să descopere că au o voce care contează şi este ascultată, că nu sunt singure şi că problemele lor nu sunt nici unice, nici de netrecut. Vom încerca să le oferim o experienţă în urma căreia să devină posibilă ieşirea din izolare, rupând ciclul discriminării, al abuzurilor sau al opresiunii.

În acelaşi timp, BASCA produce şi găzduiește evenimente culturale ce au potenţialul de a pune în discuţie valorile comune ce ne unesc, şi de a sensibiliza publicul larg cu privire la problemele sociale ce există atât de aproape de noi dar ne sunt totuşi atât de departe.

Cine ne susţine

Primăria Municipiului Timișoara – https://www.facebook.com/primariatm

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – https://www.fdsc.ro/

Consiliul Județean Timiș – https://www.cjtimis.ro/

Fundaţia Comunitară Timişoara – http://www.fundatiacomunitaratimisoara.ro/

British Council România – https://www.britishcouncil.ro/

AMBASADA, Timişoara – http://plai.ro/ambasada/

Institutul Intercultural Timişoara – http://www.intercultural.ro/

Prin Banat – https://prinbanat.ong/

Ceva de Spus – https://www.cevadespus.ro/

Théâtre de l’Opprimé – https://www.theatredelopprime.com/