Sală plină la premiera din 16 aprilie 2025 a spectacolului (DEZ)RĂDĂCINARE, realizat în cadrul proiectului cultural internațional Theater in 1 car.

(DEZ)RĂDĂCINARE e despre unde am venit, despre unde am ajuns, ai cui am fost, ai cui suntem, despre cine vrem să fim şi înspre ce ne îndreptăm. Despre cum înțelegem să ne conectăm sau reconectăm cu un loc pe care mulți l-am uitat, din care majoritatea îşi trag rădăcinile şi unde cu siguranță s-a născut hazul, tragi-comicul, fatalismul, veşnicia şi obiceiul de a saluta politicos şi din reflex pe oricine trece pe drum.

Ce e unic în abordarea Theaterin1car? Doi actori cu roluri multiple, concept ecologic și capabil de a fi deplasat ușor și prezentat direct în comunitățile locale, care ne-au inspirat poveștile.

Spectacolul se va juca în această vară în zece localități rurale din zonă, atât în România, cât și în Serbia și Ungaria. Ca destinații locale au fost alese: Stanciova, Curtea, Jimbolia, Bethausen, Dumbrava, Otelec, Chevereșu Mare și Teregova.

(Dez)rădăcinare

Text: Andrei Ursu

Regia: Ana Maria Ursu

Actori:Jacqueline Kohl și Andrei Zgăbaia

Scenografie: Daria Pau

Coregrafie: Vika Medviedeva

Lumini/sunet: Otniel Floruț

Foto: Diana Bilec

Proiectul „Theater in 1 car”,  derulat în perioada 2024-2026, este cofinanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului și nu reflectă în mod necesar cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive pentru Educație și Cultură a Uniunii Europene (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea de acordare a finanțării nu pot fi trase la răspundere pentru acestea.

#teatrusustenabil #teatruindependent #comunitate #theaterin1car

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.