La fel ca majoritatea textelor spectacolelor de la Teatrul Basca, textul ”Ce-am avut. Ce ne-au dat.” a ieșit din ”penița” celor 5 dramaturgi aleși în urma unui apel deschis. Condiția? Să conceapă o poveste despre cei care fug, adesea pentru viața lor. Selma Dragoș, Alina Pietrareanu, Iryna Serebriakova, Nina Zachozhenko și Andrei Ursu sunt autorii spectacolului ”Ce-am avut. Ce ne-au dat.” în regia lui Alexandru Mihăescu.
1. Care e relația ta cu acest concept de migrație sau cu ideea de refugiați?
A.P. Educatoarea mea de la grădiniță mă jignea constant și într-o zi m-a băutut. Când au aflat, părinții mei au decis să mă mute la o altă grădiniță. Eu eram un copil foarte timid. Țin minte că am intrat în sala plină de copii pe care nu îi văzusem niciodată și toți aruncau cu biluțe de hârtie unii în alții. Am rămas blocată în pragul ușii și am simțit că e un mediu ostil pentru mine, în care trebuie să învăț să mă integrez. Ei toți se cunoșteau deja între ei și nimeni nu avea nevoie de mine acolo. În scurt timp am devenit motivul lor de glume. Eu am avut posibilitatea să renunț și la această grădiniță, a fost o migrație nereușită din care am ieșit traumatizată, dar am ieșit. Un refugiat pleacă din țara lui neprielnică și ajunge într-o țară care, de cele mai multe ori, nu are un loc pentru el. Și el trebuie să înceapă să lupte să își creeze acest loc. Într-un caz fericit ceilalți îl privesc fără interes, dar de multe ori e privit cu teamă, e necunoscutul de care toți încercăm să ne ferim. Până să ajungi să te individualizezi, ești asumat ca parte dintr-o masă, ești „refugiat”. Am călătorit destul de mult și am întâlnit adesea refugiați, cu care m-am împrietenit rapid. Am știut mereu că nu mi-e accesibilă cu totul tragedia lor, dar împărășim un sentiment de inadecvare. Și tocmai de asta ne-am putut împrieteni rapid, fiindcă nu îi percepeam nici cu frică, dar nici cu milă, ci mai degrabă mergeam amândoi pe puntea dintre noi care constă mai degrabă în asemănări. Dincolo de a fi refugiat, ești un om care vrei să fii văzut ca om.
2. Cum a fost să scrii un text pe acest subiect? Ce te-a inspirat sau ce te-a motivat?
A.U. Mi-a fost destul de greu, pentru că e un subiect despre un fenomen ce nu m-a afectat în mod direct. Era vorba despre experienţele altor oameni. N-aş fi avut cum să vorbesc despre ele folosind cuvintele mele. Aşa că am ales să folosesc cuvintele lor. Am luat mai multe interviuri pe care le-am îmbinat, încercând să spun o poveste cât mai limpede despre motivele pentru care cineva alege să plece din ţara sa pentru a ajunge în România. M-a inspirat curajul celor care au ales să facă un asemenea pas, lăsând totul în urmă, ştiind că s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată acasă.
N.Z. My work on this topic began with the acceptance of my own refugee experience. Not all Ukrainians accept this word easily. Just yesterday we were crossing borders as tourists, students, and relatives. And today we are here with one backpack on our shoulders, with crying children and no return ticket. But some of us still don’t think he is unfortunate enough to be called a refugee. As if this is a bad dream from which he will wake up tomorrow.
3. Ce ai dori să știe publicul care va vedea spectacolul ”Ce-am avut. Ce ne-au dat”?
A.U. Aş vrea să ştie că oricine se poate trezi în aceeaşi situaţie, peste noapte. Că a fi refugiat nu e o stigmă. E o alegere. Alegerea între a pleca sau a rămâne într-o ţară cuprinsă de război. Iar războiul e ceva groaznic. Aş vrea ca publicul să înţeleagă că oamenii sunt dispuşi la orice formă de sacrificiu pentru a scăpa de zone de conflict. Aş dori ca publicul să înţeleagă şi să empatizeze, nu să judece. E mai uşor să judeci. Mai ales dacă n-ai ocazia să auzi poveştile celor pe care îi judeci.
I.S. There is no universal „portrait” of an immigrant from any country. Behind every immigrant or refugee, there is an individual story, pain, joy, background, financial situation and political views. There are differences between Ukrainians and the citizens of the EU countries; but in just the same way, there are many differences between people inside Ukraine. There is no homogeneous Ukraine; Ukraine is diverse. My text is about how different we all are. Unfortunately, it is also about how we often don’t hear each other and don’t trust each other even when we speak the same language and come from the same country.
A. P. Aș vrea să știe că e un melanj de perspective, fiecare dramaturg a lucrat fără să știe ce fac ceilalți. O să vedeți că în textele dramaturgelor ucrainiene sunt spuse lucruri foarte curajoase, diferite poate de ce am fi îndrăznit noi să spunem de la această distanță, să simțiți cum se vede războiul de aici și de acolo, cum se văd oamenii care pleacă din calea războiului în țara care îi primește versus în țara din care pleacă, cum se poate râde uneori și în situații de criză, chiar înainte să urli. Nu cred că este un spectacol despre război, ci despre viețile mici, și cum sunt ele afectate, mutilate, schimbate.
Vă așteptăm la spectacol, în 11 octombrie, de la ora 19.00, la Cinema Victoria.
Regia: Alexandru Mihaescu
Asistență regie: Costa Tovarnisky și Ana Maria Ursu
Texte de: Iryna Serebriakova / Nina Zachozhenko / Selma Dragoș / Andrei Ursu / Alina Pietrareanu
Distribuția: Alina Ilea, Adrian Jivan, Costa Tovarnisky, Otniel Floruț, Ana Maria Ursu, Jacqueline Kohl
Împreună cu: Școala de circ
Traducere: Raluca Rădulescu
Coregrafie: Viktoriia Medviedieva
Muzică: Olksandr Solokha
”Ce-am avut. Ce ne-au dat” este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara.
Comentarii recente