În piață e plin de pepeni și de lubenițe. Și de lume. Localnici, piețari, copii, alții stând pe la colțuri privind strada. Un semn cu ATENȚIE CAD BUCĂȚI DIN FAȚADĂ.
Vin și cei de la Școala de Circ cu rulota. De data asta Leia din Elveția, Zoe din Belgia și Xavier din Franța, stagiari veniți prin European Volunteer Service și absolvenți a unor Universități de Circ și Clownerie din Uniunea Europeană. Victor îi ajută să se instaleze pe terenul viran de lângă hala pieței Iosefin, după standurile cu lubenițe. O doamnă amabilă înfige afișul nostru pe coada unei lubenițe. Acum avem și afișaj la stradă.
Nici nu ne-am instalat bine că lumea a dispărut ca prin minune. Apar și cei de la Jandarmerie și rămân în mașină, cu aerul condiționat pornit. Piețarii își strâng marfa, hala se închide. Rămân doar cei cu lubenițele și pepenii. Pentru că știu că o să mai aibă clienți.
Suntem destul de departe de trotuar așa că Victor împreună cu Xavier și Leia se duc în stradă și încep să jongleze acompaniați de o mică boxă. Strada se umple cu sunetul muzicii de circ. Unii curioși se opresc dar nu se încumetă. Oprim un grup de copii, le spune despre ce-i vorba, ne spun că vor veni și se îndepărtează. Îi vedem după jumătate de oră, pe cealaltă parte a străzii, cu două sticle de suc în brațe și un pachet de cărți. Intră într-o curte fără să se uite la noi.
Ne decidem să dăm ture prin cartier încercând să aducem oameni. Vorbim cu cei aciuiți pe la terase sau așteptând în stația de tramvai. Niște boschetari își numără bănuții în fața unei farmacii.
Trei bărbați beau bere în fața unui local pentru pariuri.
„- E pe bani?” ne întreabă unul dintre ei, privind flyerul pe care i l-am înmânat.
Nimănui nu-i vine să creadă că e pe gratis și pentru oricine. Bărbatul ne mai privește un pic, apoi zâmbește și spune că se duce acasă să-și aducă băiețelul. Dar nu se mișcă. Prietenii lui ne spun că ar veni și ei, dar sunt ocupați. Sorb în continuare din beri privindu-ne.
Mai facem ture. Pe rând. Și în echipe.
De la doi băieți ieșiți dintr-o frizerie aflăm că joacă Poli cu Steaua. Poate de aia e atât de puțină lume pe afară.
Încetul cu încetul însă încep să apară oamenii. O mamă cu doi copii, copiii piețarilor aduși de frații mai mari care s-au schimbat acum în haine de seară după o zi lungă de muncă.
Mai apare un grup de adolescenți, un băiat care fuge la blocurile de vis-a-vis ca să-și cheme sora să vină și ea.
Un băiețel s-a urcat deja pe mingea de balans. Alții jonglează.
Dintr-o dată spațiul viran se însuflețește și copiii se joacă în lumina aurie. Lumina scade în timp ce Oana stă de vorbă cu jandarmii care au ieșit din mașină ca să fumeze o țigară.
Se vorbește în română, engleză și în franceză. Se râde mult.
Facem și jocuri de teatru. Mai sunt trecători care se opresc pentru o clipă să privească scena.
Seara se termină cu o poveste. În cerc se aruncă o minge. Cel care prinde mingea trebuie să spună un cuvânt. Apoi mingea trece la altcineva și de acolo la altcineva și povestea se spune prin cei aflați în cerc, cuvânt cu cuvânt. Soarele apune încet.
Comentarii recente