Alex are 27 de ani și lucrează profile de metal pentru Pasmatex. Totul se face manual. A lucrat și la Valeo timp de 4 ani – în 3 ture, apoi 12 cu 24 și spre final 24 cu 48. Dar s-a obișnuit cu toate.
E ars pe brațe de la pigmenți. Pe mâini și pe degete are niște pete mici și albicioase, rămase ca semn după arsură. În rest tatuaje.
Locuiește pe Strada Gelu la curte comună. E în concediu de odihnă și a venit la noi împreună cu prietenii, familia și copilul.
Mama lui Alex a venit și ea. Toți o strigă Omi. Pe ea însă o cheamă Cati. E pensionată dar încă lucrează ca bobinatoare la o fabrică. Nu poate sta acasă, s-ar plictisi. Plus că e un venit în plus. Are 5 copii și 8 nepoți.
Alex povestește că era violent când era mic.
„- Eram în stare să mă bat cu unul dacă nu-mi dădea o țigară.”
Apoi s-a mai liniștit.
Lucreză de la 16 ani, din timpul liceului. Cati intrase în șomaj iar el a vrut s-o ajute. A vrut să se lase de școală. Fratele lui mai mare l-a bătut ca să-i vină mintea la cap.
„- De școală nu te lași!”
L-a convins să facă altfel – să meargă la liceu de dimineața iar apoi după-masa să lucreze în construcții. Într-o vară, Alex și fratele lui au montat termopane pentru un liceu din Giroc. Singuri. Le-a luat două săptămâni.
Fratele lui mai mare are 42 ani, lucrează construcții în Canada, unde în timpul liber e jucător de fotbal și antrenor la o grupă de copii.
Alex a terminat liceul Electromotor.
La 18 ani, a plecat în Spania la muncă iar iubita lui de 17 ani, încă la liceu, a început să se drogheze.
„- Avea înțepături la încheieturile brațelor. Am lovit-o și am scos-o afară din casă.”
N-a mai vrut să știe de ea.
La ei în cartier lumea se droghează cu legale. A cerut odată o țigară de la un băiat și a primit, fără să știe, un joint. L-au mințit că e țigară rulată de mână. Nu și-a dat seama. Abia când a simțit că becul îi zâmbește a început să-și pună întrebări. S-a speriat destul de tare. Vedea la mare distanță cum unui om de pe celălalt mal îi trăgea peștele. S-a dus să se culce.
Apropos de pescuit, zice că pe Bega se prinde de toate – de la caras, la clean, la știucă. De multe ori mari cât brațul. Odată cineva din cartier a prin un somn de 15 kile. Omul a ajuns legendă în zonă.
Acum e căsătorit cu Andreea, care lucrează la o farmacie. Alex îl iubește foarte mult pe Cristi, băiețelul de 10 ani al Andreei dintr-o altă căsnicie. Cristi are astm bronșic și probleme cu imunitatea. Alex îi face în fiecare dimineață suc de sfeclă roșie, pe care de multe ori îl bea tot el. Cristi e mai mult cu joaca. Dar Alex îl ține din scurt. Pentru că băiatul trebuie să-și termine temele de vacanță. O să crească și o să meargă la facultate.
„- Oameni nu mai știu să muncească, mai spune. Și copiii nu mai știu să se joace.”
În cartier lumea se mai bate, sunt probleme cu alcoolul.
„- Apa e bună doar în cizme,” îmi spune Alex și zâmbim șmecherește.
Pe copii nu-i prea lasă pe stradă nesupravegheați. Se străduie să-i crească bine. Să-i obișnuiască de mici că trebuie să muncească și să învețe. Să fie ascultători. Da, sunt probleme în cartier. Dar la ei în curte e liniște. Sunt mai multe familii și se înțeleg de minune. Își cresc copii împreună. Au încredere în cei mici. Îi trimit la cumpărături sau la frizerie singuri. Părinții sunt cu munca. Mulți bărbați sunt plecați prin Europa. Majoritatea lucrează în construcții în Germania. Cei care au plecat în Spania nu s-au mai întors. Au luat și familia cu ei. Tinerii cam pierd vremea. Sau stau în case la calculator. Nu mai e ca înainte.
Cati aprobă și ea. A muncit toată viața, crescând 5 copii mai mult singură. A stat 30 de ani în Bălcescu, apoi a vândut. Acum îi pare rău. Alex o iubește foarte mult. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl.
Cati fumează afară cu noi, stând pe un europalet, și se uită la copii cum se joacă în sală la Basca. Alex s-a lăsat de fumat în ianuarie. S-a îngrășat.
„- Înainte erai mai slab,” îi spune Cati.
Intru în vorbă și cu alți adulți. Îi întreb dacă sunt interesați de viața culturală a orașului. Da, sunt. Atât cât pot.
Mai merg prin centru la festivalurile mari, sau în Complex să mănânce șaorma. În rest nu prea merg niciunde. Nu au cinema în zonă, la mall e scump și bibliotecă în cartier nu e. Oricum nimeni nu mai citește. Toți stau pe tablete. Sau pe telefoane.
Vine și o doamnă cu un cărucior. Și-a adus nepoțica de câteva luni, împreună cu băiețelul ei de 11 ani. Băiatul are probleme mari cu imunitatea, de la 7 ani. Din cauza problemelor de sănătate ea și soțul ei au renunțat la a-și construi o casă, ca să poată plăti tratamentul băiatului. Soțul lucrează în Germania. Ea a termina un curs de design vestimentar. A lucrat la Paltim când încă funcționa fabrica. Lucrase la 100 de metri de locul unde avem noi sediul. S-a specializat de design dar nu poate practica pentru că stă toată ziua cu băiatul. Merge la medici, bântuie spitalele. E greu. Are păreri obiective și pertinente despre multe probleme – din cartier, din oraș. Din sistemul medical. Vecinii care au venit și ei cu copiii o ascultă și aprobă.
O rog să scrie o listă cu probleme pe care să le discutăm la o viitoare întâlnire. Îmi mai povestește despre problemele băiețelului ei. Suferă vizibil dar într-un mod foarte demn. Nu lasă pentru o clipă să se vadă cât de mult o afectează situația. Se descarcă. Ceilalți o privesc în tăcere. Uitându-te la copii, n-ai zice că vreunul e bolnav de ceva, dar toți au cel puțin o carență sau o problemă medicală. Alimentație precară, lipsa mișcării, un sistem medical complet neadecvat, oboseala părinților și faptul că nu au posibilitatea să-i ducă pe cei mici la activități extracuriculare. Lucrurile astea costă. Dar nimeni nu vrea să se plângă. Tac și dau din umeri. Sunt alte lucruri mai importante decât timpul liber și hobby-urile.
Îi întrebăm cum percep ei orașul. Unii nu înțeleg întrebarea, alții dau din umeri nepăsători. Pentru ei orașul nu există. Nu au timp. La muncă și acasă. Și câteodată în concediu, la rude în alte județe. Mai rar la mare. Pentru copii.
Mâncâm pizza, mai stăm un pic de vorbă și apoi ne spunem noapte bună.
Oamenii pleacă veseli înapoi la ei în cartier.
Comentarii recente